Ce este Internet of Things (Internetul Tuturor Lucrurilor)

Internet of Things (IoT), care in romana ar putea fi tradus drept "internetul tuturor lucrurilor", este un concept prin care obiecte sau aparate moderne folosite la scara larga, precum masini, electrocasnice, sisteme de incalzire sau de iluminat, calculatoare de diferite tipuri (ex. desktop, laptop, tableta, telefon si ceas inteligent), variate dispozitive mobile s.a., vor putea sa comunice si sa relationeze intre ele prin intermediul internetului.

Ce reprezinta Internet of Things

In majoritatea cazurilor internetul si infrastructura acestuia permite comunicarea intre calculatoare, astfel ca este posibila accesarea internetului si stabilirea de conexiuni de la un calculator la un altul in vederea transmiterii de mesaje si de date. La o prima sinteza, diferenta dintre internet si Internet of Things este aceea ca cea din urma mentionata va stabili (in mod automat chiar) conexiuni nu doar intre calculatoare, ci si intre aparate de diferite tipuri si scopuri, iar acest lucru aduce de la sine o serie de implicatii atat in ceea ce priveste viata de zi cu zi a celor care folosesc IoT, dar si legate de aspectele ce tin de eficacitate finaniciara, de timp, de resurse, iar lista poate continua.

Asadar, in timp ce o persoana care foloseste internetul poate avea acces la o cantitate enorma de informatie, stocata pe calculatoare aflate la distanta, de exemplu de tip textual, grafic, audio, audiografic, de realitate virtuala / digitala (jocurile) s.a., si poate comunica in timp real cu persoane pozitionate oriunde pe glob, o persoana care are acces sau are dispozitive in Internet of Things va putea face mult mai multe lucruri.

Iata doua exemple semnificative care vor putea fi posibile in Internet of Things:
  • Existenta unor locuinte inteligente, care au inglobate sisteme care conlucreaza pentru a duce la imbunatatirea vietii locatarilor. Un asfel de sistem este termostatul inteligent, care poate determina daca te apropi de casa (prin localizarea smartphone-ului sau a laptopului) si poate mari temperatura ambientala la un nivel optimal prestabilit sau dorit in mod special (specificat in timp real de pe telefon sau laptop), astfel incat la sosire in locuinta sa gasesti cald, asta desigur in perioadele reci ale anului. Alte sisteme ar putea declansa prepararea automata a cafelei atunci cand suna alarma telefonului, tragerea automata a jaluzelelor, deschiderea televizorului pe un anumit canal sau conectarea TV-ului la internet pentru a afisa prognoza vremii, starea traficului, cel mai vizualizat videoclip al momentului pe youtube etc.
  • Existenta unor masini inteligente, care pot preveni sau evita petrecerea unor accidente, fara ca conducatorul sa fie implicat, cu alte cuvinte masina poate lua decizii in nume propriu, facandu-se posibila detectarea automata a pericolelor, verificarea starii autoturismului si a conducatorului si posibilitatea efectuarii automate a unor manevre, de exemplu parcarea. De altfel, exista in prezent masini care se autoconduc, deci ar putea fi posibila chemarea masinii personale la locatia in care esti, direct de pe telefon sau laptop, sau de ce nu, de pe smartwatch.

Asadar, folosind Internet of Things toate obiectele pe care le folosesti ar putea fi controlate de la distanta, sau mai mult decat atat, acest proces ar putea functiona autonom, cu un grad minim de atentie si ghidaj din partea utilizatorului, ba chiar intr-un mod inteligent si proactiv.

Ce se afla dincolo de Internet of Things

Elementul principal pe care se exeaza Internetul Tuturor Lucrurilor este modalitatea de comunicare - Internetul - care pe langa faptul ca devine accesibil la nivel planetar, atat pe calea aerului (3G, 4G etc.) cat si traditional prin fir, acesta devine si din ce in ce mai rapid, cu viteze foarte mari de transfer a datelor. Un alt factor decisiv, fara de care Internet of Things nu ar putea exista, este faptul ca este posibila crearea de microcipuri cu putere foarte mare de procesare, suporturi de stocare digitala (memorare) incredibil de extinsa, si in acelasi timp intr-un spatiu incredibil mic.

Noutatea care apare este numarul de dispozitive si sisteme hardware care pot fi conectate la internet, o mare parte dintre acestea reducandu-se la functia de senzor, avand rolul de a masura caracteristici si de a capta date din proximitate, pe care le vor trimite mai departe pentru analiza unor aparate mai complexe. Iar categoriile de senzori existente sunt in numar substantial, de exemplu acustici, radio, magnetici, de pozitionare GPS sau de pozitie in raport cu un obiect, de vibratie, chimici, electrici, de vreme, de umiditate, de curgere, de radiatie, de unghi, de viteza, de acceleratie, optici, de presiune, de forta, de densitate, de nivel, termici etc.

Folosirea senzorilor pentru a detecta anumite aspecte ale realitatii obiective, care transmit date catre un centru de analiza, prin intermediul unui internet omniprezent la nivel global, face posibila controlul unor aparate si masini la un nivel nemaiintalnit pana in prezent.

Avantaje si dezavantaje

Principalele avantaje ale internetului tuturor lucrurilor este in primul rand controlul de la distanta al aparatelor, nu doar a calculatoarelor din reteaua de internet. In al doilea rand, posibilitatea de a avea acces in timp real la date de diferite tipuri preluate din mediul inconjurator, prin intermediul senzorilor, face ca perceperea realitatii de catre calculatoare sa fie intr-o masura foarte minutioasa, lucru care are drept impact imbunatatirea foarte multor aspecte ale vietii private si publice.

Existe insa si dezavantaje, care fac ca Internet of Things sa fie privit daca nu cu temere, atunci cu siguranta cu scepticism. Un nivel atat de elaborat de detectie a realitatii dar si de control asupra acesteia, va face ca elementele definitorii ale conceptului de libertate la viata privata sau de manifestare a vointei sa devina iluzorii. Elemente precum pozitonarea GPS sau pozitia fata de anumite repere a persoanelor, rapoarte detaliate privind activitatile online sau offline efectuate de catre acestea, starea sistemelor cu senzori din locuinta, masina, telefon mobil s.a., toate acestea vor exista in reteaua de IoT, si ar putea fi folosite contra intereselor personale, indicand un posibil scenariu orwellian.

 Un alt impediment este legat de securitatea datelor. Stim ca prin intermediul IoT se poate atat detecta conditiile de mediu dar si controla de la distanta majoritatea aparatelor uzuale folosite in viata de zi cu zi. Intrebarile care apar: Sunt comunicatiile de date prin internet 100% sigure? dar aparatele, au ele oare un grad de securitate care sa nu poata fi penetrat?

Oficial si teoretic, raspunsul ar fi da, insa practic, luand in considerare numarul mare de atacuri cibernetice care se intampla in prezent, in ciuda sigurantei atestate a unor sisteme menite sa asigure securitatea conexiunii, criptarii sau de a elimina pe deplin riscul accesarilor neautorizate, deductia statistica nu este una foarte convingatoare, cu atat mai mult cu cat accesarea neautorizata nu doar a calculatorului dar si a unor aparate personale conectate la IoT ar fi una cu efecte intr-adevar dezastroase.


Concluzie

Fenomenul Internet of Things este in plina dezvoltare, ba chiar implementare. Impactul este unul enorm, gradul de confort al vietii crescand simtitor, iar acest lucru nu poate fi decat unul pozitiv. Cu toate acestea sunt si aspecte negative, cum ar fi faptul ca omul (in ansamblul lui) va deveni foarte dependent (pe termen lung, poate chiar controlat) de un mediu artificial, ceea ce poate avea un rezultat imprevizibil. Astfel, judecand avantajele si dezavantajele acestuia cu scopul de a trage o line si de a ajunge la o concluzie, cred ca, in acest caz, nu ar trebui sa se ajunga la un compromis - asa cum se face in prezent in cadrul progresului tehnologic . Riscurile directe (cele legate in special de securitate) ar trebui sa fie eliminate in totalitate, atat teoretic cat si practic (iar experienta ne indica ca aproape orice sistem software si hardware nu este perfect, si poate fi imbunatatit). Iar pentru asta este nevoie de timp, iar timp aveam, mai bine mai tarziu da bine, decat prea devreme si cu rezultate greu sau imposibil de redresat.

Tu ce parere ai despre Internet of Things, si ce alte aspecte si intrebuintari mai gasesti pentru acesta?
Postări similare
- Anunț sponsorizat -