Ninite - instalator de programe Windows

instalare programe automat
Instalarea Windows-ului nu este un proces care necesita prea multa atentie din partea utilizatorului insa nu acelasi lucru se poate spune despre stadiul in care se incepe instalarea programelor care vor fi utilizate pe calculator - fiind, din punctul meu de vedere, cel mai migalos pas. Atunci cand ai de instalat un singur program, pentru a fi sigur ca versiunea acestuia este cea mai recenta si mai ales, pentru a evita instalarea programului din surse nesigure, accesezi pagina oficiala a programului, il descarci, il rulezi si urmezi instructiunile de instalare, acordand atentie ca nu cumva sa instalezi si vreun toolbar sau program auxiliar. In cazul in care se vor instala mai multe programe, reluarea procesului de cautare - descarcare - instalare se va intinde pe o durata mare de timp in care utilizatorul va trebui sa acorde atentie fiecarei instalari in parte. Si atunci apare intrearea: Exista vreun program din care sa instalezi toate programele necesare in Windows fara sa fie nevoie de asistenta din partea utilizatorului ? Raspunsul este da, un astfel de program exista!

Ninite este o platforma online care iti permite sa alegi programele pe care le vrei instalate pe calculator dintr-o lista cu cele mai folosite programe. In functie de programele alese iti va fi pus la dispozitie un program care odata rulat pe calculator va incepe descarcarea si instalarea automata a programelor selectate, fara sa fie nevoie de eventuale confirmari. Caracteristici Ninite:
  • nu va fi afisata nici-o interfata de instalare - deci nu vor exista butoane de 'Next';
  • daca sistemul este pe 64 de biti atunci programele instalate vor fi si ele pe 64 de biti;
  • programele vor fi instalate - daca este posibil - in limba setata pe calculator; daca limba folosita in windows este romana, atunci si programele vor fi instalate sa foloseasca lb. romana;
  • versiunile programelor sunt cele mai recente;
  • daca pe calculator exista deja instalat un program dintre cele alese pentru instalare, acesta se va reinstala doar daca este disponibila o versiune mai noua;
  • programele vor fi descarcate de pe site-urile oficiale si li se vor verifica certificatele inainte de a incepe instalarile;
  • programele sunt descarcate si instalate legal;
  • tot ce trebuie sa faceti este sa rulati programul si sa asteptati finalizarea tuturor instalarilor.

  Cum se instaleaza mai multe programe deodata folosind Ninite

Accesati pagina oficiala www.ninite.com si urmati pasii:

Selectati programele pe care doriti sa le instalati (1) si incepeti descarcarea programului Ninite apasand 'Get Installer' (2).

Dupa finalizarea descarcarii, rulati aplicatia.

Odata executat, programul va incepe sa descarce si sa instaleze automat programele selectate. Dupa finalizarea tuturor operatiilor, singurul buton care trebuie apasat este acela de inchidere al ferestrei programului Ninite.
Programul poate fi folosit cu aceasi configuratie si ulterior, pentru a reinstala programele care au o noua versiune disponibila. Simplu, sigur, gratuit si stabil, Ninite este o ustenila care nu numai ca economiseste din timpul utilizatorului dar si elimina programele aditionale care, in mod normal, se pot instala odata cu multe dintre programele gratuite. Fireste ca aplicatia nu inglobeaza toate programele care pot fi utile unui utilizator dar programele de baza precum navigatoarele de internet, mesagerie instantanee, antivirus, compresie date si multe altele se gasesc printre programele suportate.

    Instalarea automata a programelor, cum sa descarci si sa instalezi toate programele la un loc, instalator de programe care nu necesita asistenta, instalarea tuturor programelor Windows dintr-un singur program.
- Anunț sponsorizat -
Ce mai poți citi: