Există mai multe tipuri de selecție multiplă care se pot face în sistemul de operare Windows. În continuare vor fi prezentate principalele cazuri și modul în care acestea pot fi aplicate.
Selectarea tutoror fișierelor și folderelor
Selectarea totală este făcută uzual cu ajutorul mouse-ului, însă dacă există un numar mare de fișiere și foldere, selectarea devine ineficientă, pentru că va trebui se se efectueze deplasarea în sus-jos pentru încadrarea în selecție din mouse a întregului conținut.Selectarea totală se mai poate face și folosind scurtătura Ctrl + A, care poate fi aplicată inclusiv în cadrul programelor pentru selectarea intregului conținut textual, grafic etc.
Selectarea unei grup ordonat de fișiere și foldere
Atunci când se dorește selectarea unei serii mari de fișiere și/sau foldere, pentru a evita folosirea mouse-ului se poate recurge la o altă scurtătură ce implică atât tastatura cât și mouse-ul.Selectează prin clic primul fișier sau folder de la care dorești începerea selecției, derulează în jos fără a ține mouse-ul apăsat până la ultimul element care să fie inclus în selecție, apasă tasta SHIFT, apoi dă click pe respectivul element. Tot ce există între primul și ultimul element vor fi selectate.
Aceași procedură poate fi aplicată și pentru selectarea unui fragment de conținut din cadrul unui program, precum Word, Excel ș.a.
Selectarea unui grup neordonat (împrăștiat în multiple locuri) de fișiere și foldere
Acest tip de selecție - care poate fi observat în imaginea de mai sus - reprezentă adesea o dificultate pentru cei care nu stiu scurtătura corespunzătoare, pentru că va trebui selectat separat fiecare element sau minigrup de elemente.Cel mai eficient mod de a face selecție multiplă este următorul:
- dă clic (selectează) primul element, apoi apasă și ține apăsată tasta Ctrl;
- continuă să selectezi toate fișierele dorite, oriunde s-ar afla ele printre celelalte elemente.
Pentru deselectarea din cadrul selecției, trebuie să se dea clic din nou pe elementul respectiv, în timp ce tasta Ctrl este apăsată.
Cum să selectezi multiple fișiere și foldere fără a folosi deloc mouse-ul
Modalitățile de selectare multiplă descrise în articol - cu excepția selectării totale - implică și folosirea mouse-ului, însă acestea mai pot fi făcute și doar prin intermediul tastaturii.Procedeul este același însă în loc de clic din mouse va trebui apăsată tasta spațiu (space), iar pentru deplasarea la elementul dorit se va folosi tastele de delasare săgeată sus, jos, stânga sau dreapta.
Deci apăsați tasta Alt sau Ctrl, în funcție de caz, deplasați-va la elementele dorite folosind săgețile și selectați-le individual folosind tasta spatiu.
Te-ar mai putea interesa și: