WhatsApp sau Telegram: ce să alegi?

WhatsApp și Telegram sunt două aplicații gratuite specializate în mesagerie în timp real prin internet pentru telefoane mobile inteligente (smartphone-uri) și nu numai. Principala funcție a unui astfel de aplicații este de a putea trimite și recepționa mesaje text către sau spre alte numere de telefon care folosesc la rândul lor aplicația, folosindu-se o conexiune la internet. Cu alte cuvinte, acestea vin ca o alternativă gratuită la necesitatea de a trimite SMS prin operatorii de telefonie mobilă, care se face contra cost.

Pe lăngă trimiterea gratuită de mesaje text, datorită conexiunilor tot mai mari la internet, astfel de aplicații permit inclusiv transmiterea de mesaje ce conțin diferite tipuri de date (imagini, audio, video), crearea de grupuri de discuție și transferul de fișiere de pe un dispozitiv pe altul.

Nu încape îndoială ca WhatsApp este cea mai folosită aplicație de mesagerie, însă de când a fost achiziționată de Facebook, un număr tot mai mare de persoane migrează către o aplicație asemănătoare - Telegram - acesta fiind unul din motivele pentru care Telegram capătă din ce în ce mai multă popularitate.

Deci, ce să alegi, WhatsApp sau Telegram? Este telegram mai bun decât WhatsApp? Este cazul să renunți la WhatsApp și să începi să folosești Telegram? Toate aceste vor fi discutate mai jos.

WhatsApp sau Telegram:  Ce trebuie să știi


Există foarte multe asemănări între cele două aplicații, la o primă vedere ai putea spune că sunt identice. Ambele folosesc numărul de telefon ca factor de identificare, permit conversații între două sau un grup de persoane, au nevoie de cam aceleași drepturi de acces la telefon și fac posibilă distribuirea de diferite tipuri de date, nu numai de tip textual.

Lăsând la o parte asemănările dintre cele două, care țin mai mult de aspectul grafic și funcțiile generale de mesagerie, ajungem și la deosebirile între ele, deosebiri care face ca o aplicație să fie mai utilă în raport cu cealaltă.

WhatsApp sau Telegram: Care este mai bun?


Pentru a răspunde la aceasă întrebare trebuie să le comparăm în raport cu anumite trăsături.

   1. Securitate

La capitolul securitate Telegram este cu mult mai sigur față de WhatsApp, atât de sigur încât compania are un premiu de 200,000 de dolari pentru oricine reușește să treacă de protocoalele de securitate pe care le folosește. Acestă securitate vine în primul rând din faptul că este folosită criptarea datelor, dar și că producătorul nu colectează date pentru a vinde publicitate, finanțarea aplicației fiind bazată pe donații.

Mai mult decât atât, folosind telegram vei putea să deschizi o conversație criptată de la un dispozitiv la altul, astfel că mesajele trimise nu pot fi interceptate, iar mesajele și datele trimise pot fi setate ca după o anumită perioadă după ce au fost citite de către destinatar acestea să se ștergă automat. În WhatsApp nu există (încă) această posibilitate.

  2. Compatibilitate

WhatsApp este o aplicație disponibilă doar pentru telefoane inteligente, fiind necesară o conexiune la internet pentru a putea accesa contul și folosi aplicația. În schimb, Telegram este disponibil ca aplicație de sine stătătoare, care poate fi accesată nu numai de pe telefoane dar și de pe tablete și calculatoare, oricare ar fi sistemul de operare folosit: Windows, Linux, iOS, Android. Așadar, Telegram este compatibil cu mai multe sisteme de operare și dispozitive, plus că poate fi accesat și dintr-un browser.

  3. Posibilități de comunicare și distribuție de fișiere - funcții ale mesagerului

Și la acest capitol Telegram se clasează deasupra WhatsApp. Concret, Telegram suportă grupuri de până la 200 de participanți -fiecare din acesta putând trimite invitații de participare altor membri-, permite transferul de fișiere (chiar și de dimensiuni foarte mari) precum imagini, videoclipuri, fișiere audio sau alte tipuri de documente (PDF, .doc ș.a.) și se poate distribui locații și contacte.

WhatsApp permite crearea de grupuri de până în 100 de membri, existând un singur administrator de grup care poate trimite invitații.  Poți trimite imagini, videoclipuri, fișiere audio, locații și contacte, fără posibilitatea însă de a trimite alte tipuri de fișiere. În plus, sunt impuse restricții la dimensiunea fișierelor trimise, de exemplu ,mărimea maximă a fișierelor video care pot fi trimise este de 16 MB.

Pe lăngă aceste trăsături, Telegram mai are calitatea și că poate fi personalizat în mai multe moduri decât WhatsApp, și oferă mai multe posibilități de gestiune a mesajelor, de exemplu căutarea avansată.

Ce să folosești: Telegram sau WhatsApp?


Răspunsul la această întrebare nu-l poți face decât tu însuți. Este adevărat că Telegram este mult mai sigur, poate fi folosit și de pe calculator sau tabletă și oferă mai multe funcții, însă dacă toate contactele și cunoștințele tale folosesc WhatsApp presupun că este mai convenabil să folosești în continuare această aplicație. Fie că este pentru prima dată când vrei să folosești un program de mesagerie în timp real, fie că vrei să înlocuiești WhatsApp cu o altă aplicație asemănătoare, Telegram este clar cel mai bun program de mesagerie.

Există totuși o trăsătură pe care eu o consider un dezavantaj al Telegram-ului: faptul că atunci când o altă persoană își face cont Telegram și are numărul tău în agendă, acesta va fi notificat de existența ta în rețea, chiar dacă tu poate nu ai numărul respectiv de telefon în agendă. Iar acest lucru nu se poate dezactiva.

Concluzie

După cum se poate observa, diferența între cele două aplicații este substanțială, Telegram deținând cele mai multe puncte forte, însă nu se poate spune nici că acesta este perfect.

Deci, ce să alegi? Nu văd un alt motiv de a folosi WhatsApp decât dacă foarte multe contacte cu care comunici sau vrei să comunici folosesc această aplicație, altfel, Telegram este clar alegerea cea mai bună.

O altă aplicație asemănătoare foarte populară este și Viber, plus multe alte aplicații mai mult sau mai puțin cunoscute.

--
Tu ce program de mesagerie pe internet folosești și ce atuuri și dezavantaje îi găsești?