Cum protejezi și localizezi un dispozitiv Android pierdut sau furat via contul Google

Localizarea unui telefon sau tabletă cu Android se poate face într-un mod simplu și exact prin intermediul contului Google folosit pe dispozitiv.

Nu doar că vei putea să vezi pe o hartă Google Maps unde se află dispozitivul în timp real, ci și iniția redarea unui sunet, blocarea dispozitivului cu o parolă (și afișarea unui mesaj și a unui număr de telefon de contact) sau ștergerea tuturor datelor.

Blocare dispozitiv Android in caz de pierdere sau furt folosind contul Google

Ce trebuie să știi


Pentru ca metoda prezentată în continuare să funcționeze trebuie ca dispozitivul respectiv să fie conectat la un cont Google și aibă setările standard, inclusiv să fie activată locația prin GPS. Desigur, acesta trebuie să fie pornit și să fie conectat la internet.

Toate informațiile despre găsirea unui dispozitiv pierdut le găsești pe pagina oficială de suport. Un lucru important de menționat este că după ce s-a efectuat localizarea, se va afișa pe telefon un mesaj de notificare, utilizatorul știind că dispozitivul a fost localizat. Prin urmare, este recomandat să te documentezi cu privire la opțiunile pe care le ai la dispoziție, înainte de a începe localizarea.

Pentru localizarea telefonului și blocarea acestuia, respectiv ștergerea tuturor datelor va trebui să accesezi centrul Google de găsire a dispozitivului Android:
https://myaccount.google.com/find-your-phone

Mai departe va trebui să te loghezi în contul Google folosit pe telefon. Vei fi direcționat către pagina cu toate opțiunile de localizare și protejare a dispozitivului – vezi imaginea de mai jos.

Opțiuni localizare și protejare dispozitiv Android

Localizare telefon / tabletă Android din contul Google


Important: Înainte să inițiezi localizarea telefonului / tabletei trebuie să știi că pe dispozitiv va fi afișat un mesaj de informare privind efectuarea localizării, precum cel din imaginea de mai jos.

Notificare privind localizarea, apărută pe dispozitivul Android

Apăsând butonul „Localizați”, vei fi direcționat către o pagină în care este redată o hartă Google Maps în care este evidențiată locația telefonului și sunt afișate principalele opțiuni de protejare a dispozitivului, și anume de blocare și de ștergere a datelor de pe acesta.

Vizualizarea locației dispozitivului pe harta Google Maps

Tot din această pagină vei putea să vezi care este nivelul bateriei și numele rețelei Wi-Fi la care telefonul/ tableta este conectată. De asemenea, se poate vizualiza care este codul IMEI al dispozitivului, apăsând butonul cu informații.

Vizualizarea IMEI-ului dispozitivului

Apăsarea butonului Sunați va avea ca efect redarea unui sunet pe dispozitiv, timp de 5 minute, chiar dacă acesta este dat pe silențios. În acest mod, odată ce efectuezi localizarea dispozitivului, te poți deplasa în proximitatea locației identificate anterior și efectua redarea sunetului pentru a-l găsi fizic.

Opțiuni de protejare a dispozitivului


Centrul Google de găsire a telefonului cu Android pune la dispoziția utilizatorului numeroase opțiuni de protejare a dispozitivului. Acestea sunt:

1. De a verifica dacă printre evenimentele recente de securitate există o activitate suspectă

Opțiunea îți permite să vezi dacă au fost făcute modificări în contul tău Google, precum schimbarea parolei sau actualizarea datelor de contact (e-mail, telefon). De asemenea, poți vedea istoricul ultimelor logări în contul Google.

2. De a bloca telefonul / tableta Android

Blocarea dispozitivului presupune setarea unei parole de deblocare, a unui text de afișat pe ecran și introducerea unui număr de telefon pe care persoana care găsește telefonul să-l poată apela în vederea stabilirii modului de returnare a dispozitivului.

Blocare telefon / tableta printr-o parola

După blocare, telefonul nu va putea fi folosit fără cunoașterea codului setat. Cu toate acestea, datele salvate în memoria externă, pe cardul de memorie (microSD sau altul) vor putea fi accesate prin mutarea cardului la un alt dispozitiv.

3. De a vă deconecta de la contul Google de pe dispozitiv

Pentru protejarea contului Google și a datelor personale din serviciile Google folosite (fișiere salvate în Gogole Drive, e-mailurile din contul de GMAIL ș.a.) va trebui să te deconectezi de la cont de pe dispozitiv.

4. De a contacta operatorul de telefonie mobilă

Pentru evitarea furtului de identitate, dar și pentru eliminarea riscului de apariție a unor costuri suplimentare în cazul în care numărul este abonament și nu Prepay, ești îndemnat să contactezi furnizorul de telefonie mobilă pentru blocarea cartelei SIM. Dacă cartela SIM nu are un PIN sau acesta este cel setat din fabrica (0000, 1234) atunci automat contactele și mesajele trimise și recepționate din memoria SIM vor fi vizibile persoanei la care a ajuns dispozitivul.

5. De a șterge toate datele de pe dispozitiv

Dacă nu reușești să stabilești contactul cu persoana la care a ajuns telefonul /tableta sau aceasta nu dorește să-ți returneze dispozitivul și vrei sa te asiguri ca datele tale (poze, videoclipuri, conversații, documente) nu ajung pe mâini nepotrivite ai opțiunea de a șterge tot de pe dispozitivul respectiv, caz în care opțiunile de protejare și localizare nu vor mai putea fi folosite.

Ștergerea datelor de pe un dispozitiv pierdut sau furat

Te-ar putea interesa și: