Configurarea zonei DNS pentru website-uri (I)

DNS - Domain Name System, sau pe romaneste Sistem de Nume de Domeniu, este un serviciu de internet care are sarcina de a traduce numele site-urilor in adresele IP corespunzatoare serverelor / calculatoarelor unde se afla stocat continutul acestora sau serviciile de internet folosite. DNS-ul, care poate fi vazut si ca un registru prin care fiecarui nume de site ii corespunde o adresa sau o serie de adrese IP, este implementat special pentru utilizatorii de interent cu scopul de a mari gradul de usurinta cu care acestia folosesc mediul online (un nume de site, de exemplu adibarbu.ro, este mai usor de tinut minte si recunoscut ulterior decat in cazul in care s-ar folosi adresele IP ale calculatoarelor unde exista stocat website-ul). Mai exact, numele site-urilor sunt folosite doar de catre utilizatori, in timp ce sistemele si serviciile care se ocupa cu accesarea, procesarea si transferul datelor care alcatuiesc website-ul lucreaza doar cu adresele IP.
Cum functioneaza DNS
Ilustratie simplista a sistemului de nume de domeniu.

Pentru a putea intelege articolul de fata recomand examinarea si a unor termeni specifici mediului online precum IP, site, gazduirea web, domenii, subdomenii, si altele. Ii puteti gasi in cadrul acestui articol: Termeni Web din online.

Pentru a putea implementa folosirea unui nume de domeniu este necesara configurarea unei fisier DNS, care este pus la dispozitia administratorului de website de catre firma / compania care a inregistrat domeniul pe web si care permite modificarea setarilor si aspectelor DNS ce tin website. Toate caracteristicile DNS ale unui site mai sunt cunoscute si ca zona DNS sau intrarile DNS ale site-ului, acestea fiind localizate pe servere DNS specializate in traducerea numelor de domeniu in adrese IP; de exemplu cererile spre un site sunt trimise automat catre zona DNS a site-ului respectiv, care apoi vor fi redirectionate spre serverul web unde exista continutul website-ului, serverele de mail care gestioneaza receptionarea mesajelor electronice, plus a altor tipuri de servicii existente pe internet.

DISQUS - sistem de comentare extern web 2.0

Sistemul de management al comentariilor Disqus
Mediul online din zilele noastre este o structura dinamica, menita sa puna la dispozitia utilizatorului posibilitatea de a discuta, comenta, distribui, aprecia si recomanda informatia cu care intra in contact, facilitand astfel, in primul rand, marirea interactiunii dintre cei care publica informatii online si cei care le preiau (utilizatorii) - fapt ce produce si o ierarhizare / clasificare a continutului prezent pe net pentru ca informatiile utile si interesante vor avea o rata mai mare de propagare printre utilizatori.

 Faptul ca internautii s-au putut implica activ in producerea si raspandirea de informatii pe web a permis mediului online sa fie folosit din ce in ce mai mult si in scop personal: socializarea online textuala sau audio-video, dezbaterea de idei in grup, expunerea de date cu caracter personal pentru promovare personala sau profesionala, etc.. Toate aceste aspecte fac parte din ceea ce se numeste Web 2.0, axandu-se in special pe impactul pe care o persoana aflata in fata unui calculator conectat la internet il are asupra datelor prezente pe internet - atat din punct de vedere cantitativ dar si calitativ. Mai multe detalii gasesti in articolul: Ce este web 2.0.

Asadar, site-urile, in special blogurile, nu ar trebui sa fie doar o sursa de informatii ci si o comunitate de utilizatori, iar pentru a fi cu putinta acest lucru este nevoie de o platforma care sa permita utilizatorilor sa comenteze, aprecieze si sa distribuie paginile site-ului. O astfe de platforma este si sistemul de comentare oferit de Disqus.

Disqus este un sistem de management al comentariilor folosit pe majoritatea website-urilor ce folosesc un sistem de comentare extern platformei pe care ruleaza site-ul. Principalul avantaj il constituie varietate mare de conturi de pe care se poate posta comentarii, de exemplu facebook, twitter, google, yahoo, s.a., fara sa fie neaparat nevoie de crearea unui cont pe site-ul propriu zis inainte de a putea comenta - existand si posibilitatea de publica comentarii in mod anonim.

Instalarea automata a driverelor in mod offline

instalare automata drivere
Instalarea driverelor este un proces esential daca se doreste utilizarea computerului la capacitatea predestinata, in special in cazul performantei video si functionalitatii dispozitivelor instalate pe sistem. De obicei, instalarea driverelor se face fie folosind DVD-ul cu drivere specific calculatorului respectiv, fie descarcand driverele corespunzatoare de pe site-ul producatorului - sau chiar mai eficient decat atat: utilizand un program ce identifica componentele sistemului si descarca si instaleaza automat driverele necesare (vezi si "Instalare automata drivere de pe internet").

Folosind oricare dintre metodele mentionate mai sus se poate realiza operatia de instalare a driverelor - atata timp cat fie este la indemana DVD-ul cu drivere al calculatorului, fie calculatorul are acces la internet; in caz contrar instalarea driverelor se complica, necesitand de exemplu descarcarea driverelor de pe un alt calculator cu acces la internet. Apare astfel necesitatea unei solutii de instalare a driverelor si in mediul offline, mai exact o colectie universala de drivere care sa poata instala driverele necesare oricarui calculator. Sunt mai multe astfel de solutii, in acest articol am sa prezint doar una: DriverPack Solution.

DriverPack Solution este mai mult decat o colectie de drivere, este si o aplicatie gratuita pentru Windows specializata in instalarea automata a driverelor, inclusiv actualizarea acestora daca programul dispune de versiuni mai recente ale driverelor. Alte caracteristici ale aplicatiei sunt:
  • Disponibil pentru toate versiunile importante de Windows: XP/ 7/ 8/ 8.1/ 10, atat 32 de biti cat si 64 de biti;
  • Interfata tradusa in multiple limbi, printre care si romana;
  • Colectia de drivere este vasta (insumand peste 10 GB) si aplicabila pentru majoritatea calculatoarelor;

Rularea si folosirea online a unor sisteme de operare vechi

Cea mai noua versiune de Windows, Windows 10, se prezinta a fi una futuristica, menita sa propulseaze interactiunea dintre utilizator si sistemul de operare la un nou nivel, iar acest lucru este dependent de numerosi factori, cei mai importanti de amintit fiind compatibilitatea sistemului de operare cu diferite dispozitive (computer, smartphone, tableta, etc.), stabilitatea sistemului si existenta unor aplicatii bazate pe inteligenta artificiala precum Cortana.

Privind inapoi, la versiunile precedente, se poate spune ca o parte dintre acestea au avut un succes bine meritat, in timp ce altele nu s-au dovedit la inaltimea asteptarilor utilizatorilor; dar, in general, Microsoft a incercat intotdeauna sa aduca ceva nou, iar acest lucru a facut ca pe termen lung sistemul de operare Windows sa cunoasca imbunatari majore atat eficiente cat si practice.

 Primul sistem de operare Windows reusit din toate punctele de vedere pentru vremea respectiva a fost XP, fiind si in prezent printre cele mai folosite sisteme de operare din lume, dupa Windows 7 si Windows 8.Inainte de XP alte versiuni importante au fost Windows 2000 si Windows 95 - care au fost demult uitate; toate versiunile Windows lansate inainte de ultimul mentionat au devenit deja istorie, insa printre acestea a existat o versiune inevitabila, ale carei caracteristici au fost preluate in toate versiunile de dupa - cea in care s-a implementat GUI(Grafic User Interface - interfata grafica de utilizare): Windows 1.01.

Windows 1.01
Interfata grafica Microsoft Windows 1.01, 1985
Pentru cei curiosi, care vor sa testeze Windows 1.01, MS-DOS, IBM OS/2 si diferite aplicatii (printre care si jocuri) fara sa fie neaparat nevoie de instalarea acestora pe calculator (in multe cazuri nefiind nici posibil), o pot face si online, dintr-un browser, fara sa fie nevoie de alte plugin-uri precum Flash sau Java.

Ce este spam-ul si cum se poate evita?

Pentru a te putea inregistra pe site-urile de pe web (de exemplu Facebook, Youtube, platformele de efectuare a tranzactiilor in mediul online, etc.) ai nevoie mai intai de un cont de email care iti va permite sa primesti mesaje care te intereseaza - legate de activitatile pe care le desfasori online, dar si de a trimite mesaje de email in scop personal sau profesional. Asadar, adresa de email poate fi asemanata din foarte multe puncte de vedere cu adresa resedintei unde domiciliezi. Poti primi prin posta facturi, scrisori, instiintari, s.a. toate avand legatura strict cu adresa respectiva. Cum ar fi insa daca ai incepe sa primesti zilnic plicuri care apar ca din senin si nu au nici-o legatura cu interesele tale, sau mai rau, cateva zeci sau chiar sute de astfel de plicuri... Fireste ca in viata reala acest lucru nu este posibil din cauza mai multor factori, cel mai important de amintit este nerentabilitatea - pentru a trimite plicuri prin posta trebuie sa platesti expedierea acestora; insa in mediul virtual situatia se schimba, email-urile putand fi trimise fara nici un cost.

  Ce este SPAM-ul?

Spam-ul reprezinta acele mesaje electronice (email-uri) nesolicitate, care apar in casuta de email fara ca posesorul contului sa autorizeze in prealabil aceasta actiune. In majoritatea cazurilor caracterul principal al email-urilor nesolicitate este comercial, de publicitate pentru produse sau servicii de regula indoielnice, sau de promovare a unor website-uri, actiuni sau ideologii. Alte caracteristici ale spamului includ:
  • nu permite posesorului adresei de email sa se dezaboneze si sa nu mai primeasca alte email-uri de la sursa respectiva (privarea de dreptul la optiune);
  • adresele de email carora li se va expedia mesaje spam sunt colectate fie prin intermediul unor formulare de inregistrare false care se prezinta ca apartinad de diverse site-uri populare, fie acestea sunt procurate contra cost de la organizatii sau persoane (hackari) care le obtin tot prin metode ilegale;
  • este expediat automat de catre un program software;
  • sursele de spam sunt greu de identificat, programele care trimit spam sunt plasate ilegal pe calculatoare aleatoare, iar acest proces se face folosind software de tip malware.
In plus, spam-ul ocupa spatiu de stocare din contul de email, efectueaza trafic de date in reteaua de internet care poate incetini trimiterea sau receptionarea de email-uri reale si inrautateste experienta utilizatorului pentru ca acesta este nevoit sa verifice si sa sorteze email-urile bune fata de cele spam, pentru ca apoi sa le stearga; iar acest lucru necesita atentia utilizatorului si un timp alocat pentru curatarea de spam a casutei de email.

Din totalul email-urilor expediate intre februarie 2013 - martie 2014 (culoarea portocaliu) aproximativ 85% reprezinta spam (culoarea albastra).  [Sursa foto: www.emailmarketingweb.com]

Sfaturi pentru o cautare eficienta pe Google

"Cautarea pe internet" se face folosind aplicatii online care au rolul de a descoperi continutul prezent online si de a ghida internautii interesati de anumite subiecte catre acestea, astfel de aplicatii fiind cunoscute sub numele de motoare de cautare. Mai exact, cautarea de informatii in mediul online se face furnizand unui motor de cautare o serie de cuvinte relevante iar acesta va afisa o lista cu paginile care corespund cautarii. Cum stie motorul de cautare ce informatii exista online? Ei bine, scanand permanent www-ul(sau web-ul) pentru a detecta ce este nou sau a fost actualizat in timp.

Expresia romaneasca folosita pentru a defini procesul de cautare a unor informatii in mediul online este de obicei "cautare pe internet", iar acest lucru este impropriu spus. Totalitatea calculatorelor conecate in retea la nivel global poarta numele de internet, de unde rezulta ca o cautare pe internet ar insemna o cautare pe calculatoarele accesibile in reteaua de internet sau cautarea in intregul continut de date al internetului, ceea ce nu este adevarat.

Cand vine vorba de internet si interactiunea cu utilizatorii acestuia, sistemul folosit la scara larga pentru afisarea si prezentarea datelor este numit www (World Wide Web) sau pur si simplu web, acesta reprezentand o subdiviziune a internetului. Alte sisteme incluse in internet sunt cele de email, mesagerie instantanee, transfer de fisiere, s.a. iar toate acestea puse la un loc formaza partea de aplicatie(software) si continut a internetului, partea fizica fiind reprezentata de calculatoarele componente si infrastructura de retea.

Partea web a internetului este cea mai folosita si furnizeaza servicii de utilizare si a altor parti precum email, transfer de fisiere, mesagerie online. Principalul element al web-ului este formatul HTML (plus altele precum CSS, JavaScript) care permite prezentarea continutului intr-o maniera accesibila cu usurinta utilizatorilor: text formatat, elemente grafice, sunete, animatii. Continutul web este stocat sub forma de pagini web - pagini ce apartin anumitor site-uri web, iar fiecare site este stocat pe un calculator de tip server care permite stocarea mai multor site-uri in acelasi timp. Asadar cautarea nu se face pe internet ci pe web, si nu accesand o succesiune de site-uri pana se ajunge la informatia cautata ci folosind un motor de cautare care pe baza unor cuvinte cheie si folosind algoritmi complecsi de identificare al relevantei intre cuvintele specificate si continutul unor pagini de pe web, reda paginile care sunt cele mai relevante, pagini care au fost accesate si analizate in trecut de catre motorul de cautare.
sfaturi de cautare pe motorul de cautare google

Care este lungimea ideala a titlurilor si articolelor de blog

Scopul principal al blogurilor este acela de a distribui informatie unui numar cat mai mare de cititori iar pentru a face acest lucru trebuie luate in considerare doua aspecte foarte importante:
  • calitatea informatiilor continute;
  • gradul de vizibilitate si raspandire al paginilor blogului in mediul online.
In acest articol am sa ma refer doar la calitatea rezultata din volumul de informatie a unei pagini web si marirea vizibilitatii acesteia pe motoarele de cautare.

Atunci cand o persoana este interesata de ceva pe internet va efectua o cautare dupa niste cuvinte cheie pe un motor de cautare. In lista cu rezultatele afisate in urma cautarii, titlul paginilor relevante va avea fontul cel mai mare, deci se poate spune ca primul lucru pe care utilizatorul il vizualizeaza este titlul paginii. Daca titlul este prea lung, acesta nu va fi afisat in intregime, iar asta poate determina utilizatorul sa-si piarda interesul - tocmai pentru ca nu este sigur daca pagina respectiva ofera intradevar ceea ce cauta.

Pe langa titlul paginilor, in lista cu rezultate se va afisa si un text scurt de circa 40 de cuvinte constituind fragmente din continutul paginii care sunt relevante cu expresia cautata pe motorul de cautare.
cum se afiseaza un articol pe google

Cum se realizeaza indexarea unui site in Google

Google este cel mai folosit motor de cautare din lume, peste 88% dintre toate cautarile efectuate provin de pe acesta. Drept urmare, nu se poate vorbi de prezenta sau promovarea unui site in mediul online decat prin preajma modului in care Google detecteaza noile website-uri si paginile acestora si mai ales, modului in care paginile de pe web descoperite sunt clasificate in functie de importanta si relevanta lor tinand cont de prezenta anumitor cuvinte cheie. Al doilea cel mai folosit motor de cautare este Bing, cu putin peste 4% din totalul cautarilor. Alte motoare de cautare importante, impreuna cu evolutia gradului de folosire al acestora intre anii 2010-2015, gasesti in graficul de mai jos.
Statistic: Worldwide market share of leading search engines from January 2010 to April 2015 | Statista
Mai multe statistici pe Statista

Atunci cand pe web apare continut nou, de exemplu un nou site sau pagina web, pentru ca acel continut sa fie prezent si pe motoarele de cautare trebuie ca motorul de cautare sa acceseze continutul nou folosind crawler-ul propriu - denumit si robot, sa verifice daca site-ul pe care se afla continutul permite accesarea acestuia de catre crawlere, si, in cele din urma, sa stabileasca contextul in care continutul va fi expus printre rezultatele unei cautari pe respectivul motor de cautare - proces cunoscut si ca indexare. In cele ce urmeaza am sa prezint mai in detaliu ce este un crawler si cum se realizeaza indexarea.

Ce este PageRank si cum se poate mari ?

O cautare pe Google, Bing sau orice alt motor de cautare va afisa o lista cu paginile cele mai relevante. Pentru ca pot exista foarte multe pagini care sa corespunda unor cuvinte cautate, ba chiar mai mult, continutul relevant sa fie aproape identic cu cel al altor pagini, se pune problema asupra modului cum motoarele de cautare interpreteaza importanta unui website de pe internet in raport cu celelalte website-uri asemanatoare. Tocmai pentru ca exista foarte multe pagini cu acelasi tip de continut - adica trateaza aceleasi tipuri de subiecte (IT,calculatoare, dieta, etc.), din punct de vedere al continutului si, mai ales, pentru ca marea majoritate a personalelor care cauta informatii pe un motor de cautare vor accesa doar primele rezultate, mediul online a devenit unul competitiv pentru administratorii de website-uri care doresc obtinerea unei pozitii cat mai bune pentru o serie de cuvinte cheie, dar si inovativ pentru dezvoltatorii de platforme de cautare online, acestia fiind nevoiti sa imbunatateasca algoritmi prin care stabilesc relevanta pagilor web.

Page Rank, care tradus inseamna rangul Page, numele tragandu-i-se de la dezvoltatorul sau Larry Page, este un concept preluat de catre compania Google si folosit in cadrul celebrului sau motor de cautare. Conform definitiei oficiale data de Google, Page Rank-ului este un algoritm care va acorda o nota de la 0 la 10 unui site si care are are rolul de a “masoara obiectiv importanta paginilor si este calculat cu o formula de mai mult de 500 de milioane de variabile si mai mult de 2 miliarde de termeni. PageRank foloseste structura vasta de legaturi web ca o unealta organizationala. In esenta, Google interpreteaza o legatura de la Pagina A la Pagina B ca un “vot” din partea Paginii A pentru Pagina B. Google evalueaza importanta unei pagini dupa voturile pe care le primeste. Google analizeaza, de asemenea, pagina ce distribuie voturile.”

Cu alte cuvinte, Page Rank este un algoritm specific celui mai folosit motorului de cautare - Google, insa algoritmi asemanatori sunt folositi pentru stabilirea importantei paginilor si pe alte motoare de cautare.

Reducerea in dimensiune a imaginilor fara a pierde din calitate

O imagine face cat o mie de cuvinte! Oriunde ai naviga pe internet imaginile reprezinta o parte consistenta a continutului acestuia. Calitatea imaginilor create de aparate foto moderne este de o claritate si calitate exceptionala, ba chiar mai mult, evolueaza odata cu asaltul tehnologic continuu. Insa o calitate marita presupune automat si ca dimensiunea fotografiilor este direct proportionala cu aceasta, iar acest lucru nu este neaparat un aspect negativ pentru ca suporturile de stocare nu numai ca ofera o memorie uriasa de stocare dar sunt si accesibile ca pret.

Problema apare atunci cand dorim sa expunem pe internet imagini de mare dimensiune iar acest lucru implica congestionarea traficului in retea, durata prea mare de upload si download, incarcarea lenta a paginilor web sau a mail-urilor, s.a.. Plus ca dintr-o imagine de foarte buna calitate se pot afla foarte multe detalii grafice efectuand operatii de prelucrare a acestora sau pur si simplu marind imaginea intr-o anumita zona; tocmai de aceea este indicat ca imaginile personale expuse pe internet, cu precadere cele expuse pe retelele de socializare, sa fie redimensionate la o rezolutie mai mica si reduse la un nivel mediu de calitate. Motivul? Protejarea intimitati si identitatii.

Necesitatea reducerii in dimensiune sau calitate a unei imagini, amandoua operatii fiind intr-o stransa legatura, poate sa apara in multe situatii. Daca utilitatea acestui procedeu este evidenta si adresata mai multor categorii de utilizatori, de la administratori si dezvoltatori web, bloggari, designeri, fotografi, pana la utilizatori obisnuiti; modalitatea prin care se poate face acest lucru, limitele si avantajele micsorarii in dimensiune a imaginilor au cateva caracteristici care trebuie mentionate.

In primul rand, ochiul uman are un anumit grad de receptivitate la stimulii vizuali expusi pe un ecran - care difera de la om la om, iar acest fapt permite ca unei imagini sa i se poata reduce calitate (si implicit dimenisunea ocupata pe disc) pana la limita in care ochiul uman nu gaseste nici o diferenta evidenta fata de imaginea originala.

Setarea tastaturii în limba română (Windows)

ăâîşţ
Pentru a putea scrie în limba română pe calculator, adică folosind și diacriticile românești, este nevoie de efectuarea unor setări ce țin de tastatura. Setarea tastaturii în limba română nu trebuie confundată cu folosirea Windows-ului în română deoarece una nu o include neaparat pe cealaltă. Dacă pentru a seta o limbă în cadrul interfețelor grafice din windows, alta decât cea de baza (lb. engleza), este nevoie de instalarea unor pachete adiționale, setarea tastaturii într-o altă limbă este o caracteristică inclusă deja în sistemul de operare Windows și se poate face simplu și rapid, din panoul de control.

Chiar dacă tastatura este fără diacritice românești (ă,â,î,ș și ț), acestea se pot substitui cu anumite taste. Exemple de taste substituite în cazul unei tastaturi în formatul Engleză Internațional:
  • [ → ă
  • ] → î
  • ; → ș
  • ' → ț
  • \ → â

Cum să identifici dispozitivele necunoscute din Windows

Există o mulţime de dispozitive care se pot conecta la calculator, unele dintre ele instalându-şi driverele necesare imediat după conectare, de exemplu memoriile usb; altele sunt livrate împreuna cu un CD / DVD ce conţine driverul necesar. În mod normal, atunci când se conectează un dispozitiv care nu are driver-ul necesar instalat, in unealta de sistem Device Manager acesta va apărea listat în cadrul categoriei de dispozitiv din care face parte (video, de sunet, de memorie, etc.). Mai există însă şi dispozitive care nu numai că nu au driver-ul necesar instalat dar nici nu furnizează informaţii generale de identificare, iar acest lucru face ca utilizatorul să fie în imposibilitatea de a cauta driver-ul corespunzător. De regulă, astfel de dispozitive sunt conectate intern - din interiorul computerului - iar instalarea unui sistem de operare Windows cu o versiune învechită față de data la care a fost produs calculatorul va face ca acestea sa nu fie recunoscut de catre Windows.

Un dispozitiv va fi catalogat drept necunoscut de către Windows atunci când sistemul de operare nu are driver-ul corespunzător acestuia sau nu are mediul software care sa permită instalarea driverului necesar. În acest articol am să ilustrez o modalitate de a identifica astfel de dispozitive pentru ca ulterior să cauţi şi să descarci driver-ul acestuia de pe site-ul producatorului.

Domenii româneşti cu diacritice

domeniu ro cu diacrtice
În sfârşit cei de la ROTLD (Romanian Top Level Domain), autoritate care se ocupă cu domeniile româneşti din internet, au reuşit să creeze o nouă versiune de software ce permite înregistrarea de domenii .ro care să conţina şi diacritice româneşti. Ţinând cont că mai toate ţările Uniunii Europene au implementat demult sistemul de domenii ce permite folosirea diacriticilor corespunătoare limbilor vorbite şi ca această iniţiativă s-a facut mai degraba de a nu rămâne, totuşi, chiar ultimi din Europa fara diacritice in numele adreselor de internet, incepand cu data de 3 iunie 2015, români, si nu numai, pot înregistra domenii folosind litere din întregul alfabet al limbii române.

De ce nu a fost posibilă până acum folosirea diacriticilor în numele domeniului ?

Atunci când se accesează o adresă de internet validă, se apelează la sistemul global de nume de domenii (DNS) pentru a obţine adresa IP a calculatorului unde este stocat continutul site-ului. Deoarece sistemul DNS a fost implementat doar pentru formatul ASCII (sistem de codificare a caracterelor bazat pe alfabetul englez), înregistrarea de domenii ce conţin caractere care nu apartin acestui format, precum caractere cu diacritice - care sunt exprimate în format UNICODE, nu puteau fi folosite.

Pentru a se putea folosi diacritice în adresa unui site de internet s-a implementat un nou standard numit IDN (Internationalizing Domain Names - nume international de domeniu) care face posibilă extinderea numărului de caractere, nu prin implementarea unui nou sistem - adică înlocuirea DNS-ului, ci prin transformarea unor seturi de caractere ASCII în caractere ce nu aparţin alfabetului acestuia. Această transformare sau mai bine zis codificare, poartă numele de codificare Punny. De exemplu, pentru domeniul IDN scrie-româneşte.net, codificarea Punny a acestia este xn--scrie-romnete-qeb187b.net.

Compatibilitate

Un alt aspect al domeniilor cu diacritice este ca acestea nu vor putea fi, într-o primă instanţa, accesate de pe toate browserele, în special de pe cele care au o versiune învechită, tocmai pentru că doar producatorul programului de navigare pe internet este responsabil de funcţioalităţile oferite. În plus, numeroase platforme sau servicii web - printre care trebuie menţionate cele de mail - vor necesita îmbunătăţiri software majore.

Dacă un browser nu converteşte automat domeniul IDN în varianta sa DNS, acesta se poate converti manual folosind de exemplu site-ul http://mct.verisign-grs.com.

Citeşte şi cum se setează tastatura în limba română.

Ce reprezinta optimizarea pentru motoarele de cautare (SEO)

Desi doar cateva sute de website-uri din lume obtin majoritatea traficului efectuat pe internet, de exemplu Google, Facebook, Yahoo, Amazon, etc., numarul total de site-uri existente se apropie de un miliard de exemplare, dintre care o parte consistenta reprezinta site-uri care desi au fost inregistrate sau create ca subdomenii (de exemplu, bloguri, pagini personale si de social media) nu sunt folosite.1 Majoritatea website-urilor sunt create pentru a fi publice, iar continutul acestora este vast si diversificat, fiind destinat oricarui utilizator interesat de continutul respectiv si mai ales, oricui il gaseste.

Unul dintre motivele care fac ca mediul online sa fie unul profitabil este numarul mare de utilizatori de internet, iar cresterea continua a numarului de utilizatori este corelata cu expansiunea numarului de website-uri care au ca scop principal atragerea de noi vizitatori. Fiind atat de multe site-uri disponibile, apare problema ca mai multe site-uri sa aiba continut asemanator (dar nu identic) pentru un anumit subiect. Desi poate continutul acestora este de aceasi calitate, un site poate primi mai multi utilizatori in comparatie cu alte site-uri. Tocmai de aceea, mediul online este unul competitiv, care pe langa faptul ca ofera informatii de orice fel si de orice tema, mai are si caracteristica de a oferi utilizatorului de internet posibilitatea de a gasi informatia cea mai relevanta si de cea mai buna calitate. Aici intervine folosirea motoarelor de cautare, care au rolul principal de a ghida utilizatorul pe internet in functie de dorintele si necesitatile sale.

Atunci cand se cauta ceva pe internet se apeleaza la un motor de cautare eficient (Google, Bing, s.a.), care va prezenta acestuia un set de rezultate in concordanta cu cautarea efectuata. Toate rezultatele sunt sortate in functie de anumite criterii astfel ca cele mai relevante rezultate se vor pozitiona inaintea celor mai putin relevante. Tinand cont ca exista anumite cuvinte care sunt mai cautate pe motoarele de cautare pentru un anumit subiect si ca utilizatorul va accesa, de regula, doar primele rezultate afisate, se poate deduce faptul ca pentru a obtine un numar mare de vizitatori, site-urile trebuie sa foloseasca o strategie de imbunatatire a relevantei continutului pe motoarele de cautare in raport cu anumite cuvinte cheie si de clasare superioara fata de site-urile care ofera o informatie asemanatoare. Aceasta strategie poarta numele de optimizare pentru motoarele de cautare (Search Engine Optimization) si se face in raport cu modul in care functioneaza, in general, motoarele de cautare. Scopul final este acela de a facilita gasirea continutului website-ului.

Cum sa restabilesti setarile programelor din Windows

Reinstalarea Windows-ului presupune piederea setarilor si datelor corespunzatoare sistemului de operare cat si cele ale programelor care erau instalate pe calculator. Exemple de date si setari care se pierd: istoricul de navigare, marcajele, extensiile si elementele de configurare ale browserelor, descarcarile, imaginile, videoclipurile si documentele corespunzatoare utilizatorilor, datele generate sau create de programele care au rulat pe calculator (de exemplu, fisierele jurnal), registrii de sistem sau ai aplicatiilor software, permisiunile programelor in firewall, s.a. Toate aceste date se vor pierde si pe langa faptul ca trebuie sa reinstalezi atat Windowsul cat si programele necesare, va trebui sa reconfigurezi din nou modul cum acestea vor rula - deci alt timp petrecut in fata calculatorului pentru a-l aduce la forma anterioara. Desi datele de pe vechiul Windows pot fi copiate intr-o alta locatie de pe hard disk si restabilite in noul Windows, acest proces este ineficient pentru ca sistemul va fi restabilt doar partial. In acest articol am sa vorbesc despre cum se restabileste in totalitate setarile si datele programelor folosind aplicatia CloneApp.

CloneApp este un program gratuit pentru Windows ce poate fi rulat fara a-l instala in prealabil - aplicatie porabila. Acesta are rolul de a clona datele si registrii programelor instalate pe calculator cu scopul de a le restabili in aceasta forma fie pe un alt calculator pe care ruleaza Windows, fie pe acelasi calculator dar pe care s-a reinstalat Windows-ul sau au aparut diferite erori la rularea unor programe si pentru a evita reinstalarea aplicatiei respective se incearca in schimb restabilirea la setarile create cand aplicatia respectiva rula la parametrii normali.

Un lucru important care trebuie punctat este ca programul CloneApp trebuie rulat in prima faza pe vechiul Windows, pentru a extrage datele necesare, iar apoi trebuie rulat pe noul Windows pentru a incepe restabilirea tuturor programelor sau doar a unui program specificat. Prin urmare, este foarte importat de retinut ca restabilirea programelor nu mai poate fi facuta daca s-a facut reinstalarea Windows-ului fara a copia inainte datele dorite. In plus, restabilirea setarilor nu include reinstalarea programelor care existau pe vechiul windows - acestea trebuie din nou instalate - ci doar copierea setarilor si datelor ce apartineau acestora pe un alt sistem de operare Windows.

Pentru a instala automat programe pe noul Windows, citeste si articolul Cum sa instalezi toate programele Windows dintr-un singur instalator.

Ninite - instalator de programe Windows

instalare programe automat
Instalarea Windows-ului nu este un proces care necesita prea multa atentie din partea utilizatorului insa nu acelasi lucru se poate spune despre stadiul in care se incepe instalarea programelor care vor fi utilizate pe calculator - fiind, din punctul meu de vedere, cel mai migalos pas. Atunci cand ai de instalat un singur program, pentru a fi sigur ca versiunea acestuia este cea mai recenta si mai ales, pentru a evita instalarea programului din surse nesigure, accesezi pagina oficiala a programului, il descarci, il rulezi si urmezi instructiunile de instalare, acordand atentie ca nu cumva sa instalezi si vreun toolbar sau program auxiliar. In cazul in care se vor instala mai multe programe, reluarea procesului de cautare - descarcare - instalare se va intinde pe o durata mare de timp in care utilizatorul va trebui sa acorde atentie fiecarei instalari in parte. Si atunci apare intrearea: Exista vreun program din care sa instalezi toate programele necesare in Windows fara sa fie nevoie de asistenta din partea utilizatorului ? Raspunsul este da, un astfel de program exista!

Ninite este o platforma online care iti permite sa alegi programele pe care le vrei instalate pe calculator dintr-o lista cu cele mai folosite programe. In functie de programele alese iti va fi pus la dispozitie un program care odata rulat pe calculator va incepe descarcarea si instalarea automata a programelor selectate, fara sa fie nevoie de eventuale confirmari. Caracteristici Ninite:
  • nu va fi afisata nici-o interfata de instalare - deci nu vor exista butoane de 'Next';
  • daca sistemul este pe 64 de biti atunci programele instalate vor fi si ele pe 64 de biti;
  • programele vor fi instalate - daca este posibil - in limba setata pe calculator; daca limba folosita in windows este romana, atunci si programele vor fi instalate sa foloseasca lb. romana;
  • versiunile programelor sunt cele mai recente;
  • daca pe calculator exista deja instalat un program dintre cele alese pentru instalare, acesta se va reinstala doar daca este disponibila o versiune mai noua;
  • programele vor fi descarcate de pe site-urile oficiale si li se vor verifica certificatele inainte de a incepe instalarile;
  • programele sunt descarcate si instalate legal;
  • tot ce trebuie sa faceti este sa rulati programul si sa asteptati finalizarea tuturor instalarilor.

Cum se inregistreaza un domeniu .ro la ROTLD

ROTLD (Romanian Top Level Domain) este o autoritate a statului roman care se ocupa cu domeniile romanesti din internet (.ro), adica are responsabilitatea de a inregistra noi domenii dar si de a gestiona domeniile existente. Fiecare site care exista pe internet are un nume de domeniu inregistrat la un astfel de registrar independent, alcatuind la nivel global un sistem de nume de domeniu (DNS - Domain Name Sistem) care face ca siturile sa poata fi accesibile din orice loc de pe glob prin reteaua de internet.

Procesul de inregistrare al unui domeniu .ro este simplu si rapid iar plata se poate face inclusiv online sau prin transfer bancar. Mai jos am sa exemplific cum se inregistreaza un domeniu .ro dar inainte de asta voi vorbi mai pe larg despre ce presupune achizitionarea unui domeniu .ro si costul acestuia.

 Ce inseamna domeniu .ro pe viata?

Domeniul .ro are proprietatea unica de a fi valabil pe viata - adica il cumperi si este al tau pe o perioada nelimitata de timp. Toate celelalte domenii sunt inchiriate pe o perioada limitata de timp, iar dupa expirarea termenului, daca nu se achita prelungirea valabilitati domeniului, atunci detinatorul va pierde dreptul de utilizare al domeniului - avand posibilitatea de a-l reachizitiona ulterior daca nu a fost intre timp cumparat de catre altcineva.

  Cat costa un domeniu .ro?

Pretul achizitionarii pe viata a unui domeniu .ro de la registrarul principal (ROTLD) este fix, 51,26 USD + TVA (24%), in total 63,56 USD. Aceasta suma convertita in lei, in functie de cotatia dolarului, are valoarea medie de 250 ron. Domeniile ro se pot inregistra si la firme autorizate de catre ROTLD, asta chiar si la un pret mai avantajos, cu pana la 20% mai mic, dar exista dezavantajul ca inregistrarea nu se face imediat - la cererea clientului, ci doar cand firma respectiva are de inregistrat peste 100 de domenii (firma beneficiaza de reduceri importante daca inregistreaza un numar mare de domenii, de aici si pretul mai mic fata de registerul principal). In plus, inregistrarea domeniului la o firma autorizata nu garanteaza intotdeauna ca domeniul este inregistrat cu numele detinatorului (si deci ca apartine acestuia), existand cazuri cand domeniile sunt inregistrate ca apartinand firmei care s-a ocupat cu inregistrarea domeniului.

Site-urile pot detecta adresa IP locala folosind WebRTC

Atunci cand se acceseaza un site web, informatii legate de utilizator si conexiunea de internet folosita sunt disponibile pentru site in mod automat. Aceste informatii includ numele browser-ului si versiunea acestuia, sistemul de operare, limba folosita de catre utilizator, rezolutia ecranului si adresa IP publica.

Adresa IP publica se poate schimba folosind servere proxy sau retele virtuale private (VPN), acest lucru permitand utilizatorilor sa ramana anonimi pe internet fata de companiile ce furnizeaza servicii in mediul online - in special acele companii care incearca sa te urmareasca pe internet. Insa aceasta anonimitate are o limita pentru ca noua adresa IP utilizata va putea fi folosita pentru aflarea adresei IP publice reale - asta doar de catre institutile legale abilitate.

Odata cu integrarea componentei WebRTC in versiunile recente ale navigatoarelor de internet precum Firefox, Chrome si Opera, siturile pot detecta IP-ul public si local chiar daca se foloseste un VPN sau DNS pentru a masca IP-urile reale. Acest lucru face ca un calculator sa fie identificat si urmarit cu usurinta pe internet cat si in cadrul unei retele locale.

WebRTC este un proiect open-source, disponibil gratuit, care are rolul de a permite comunicarea in timp real (Real Time Comunication - RTC) a navigatoarelor de internet si a aplicatiilor mobile cu un server sau calculator din reteaua de internet utilizand API-uri care sa trimita cereri STUN(Session Traversal Utilities for NAT) calculatorului local . Broswerele care folosesc WebRTC permit siturilor sa afle IP-ul local dintr-un script JavaScript, fara instalarea sau rularea unui plugin aditional.

Poti verifica daca browserul tau foloseste WebRTC accesand aceasta pagina Github care va incerca sa detecteze adresa IP publica si locala.
Browserul are incorporat WebRTC si deci permite furnizarea  IP-ului local. Adresele afisate in imagine nu sunt cele reale.

Cum sa verifici un link inainte de a-l accesa

Inainte de a accesa un link este indicat sa verifici daca numele acestuia are legatura cu adresa la care te vei deplasa dupa ce dai click. De exemplu, un link poate sa aiba numele 'Cum sa verifici un link inainte de a-l accesa' iar adresa de legatura sa fie 'www.numedewebsite.com/download.exe'. Pare suspect, nu-i asa ?

Pentru a vizualiza adresa de legatura a unui link este suficienta mutarea cursorului mausului pe link-ul respectiv si intr-unul din colturile de jos ale browser-ului va aparea adresa destinatie a link-ului. Problema este ca majoritatea agentiilor de publicitate din mediul online, platformelor sociale (facebook, twitter, etc.) si multe alte website-uri folosesc servicii de scurtare a url-ului, de exemplu, in loc de 'www.google.ro' poate sa fie un link mai scurt din care nu poti deduce adresa reala - 'goo.gl/9CEMGM'. In plus, oricine poate scurta gratuit un URL folosind unul dintre site-urile de scurtare a link-urilor (vezi articolul 'Cum sa scurtezi un link'), si deci exista si pericolul ca diferite persoane rau intentionate sa foloseasca adrese web scurtate care sa duca catre pagini web nesigure. In acest caz, vizualizarea adresei de internet nu dezvaluie destinatia reala a acesteia, pentru a face acest lucru trebuie sa folosesti un site specializat care va accesa la nivel de server link-ul scurt introdus pentru a obtine adresa reala, pe care o va afisa apoi utilizatorului, fara ca acesta sa interactioneze direct cu destinatia link-ului introdus.

Alarma si cronometru pentru Windows

Cand suntem in fata calculatorului, desi ora curenta este vizibila cu usurinta in Windows, ca si in orice alt sistem de operare ce interactioneaza cu utilizatorul prin intermediul interfetelor grafice, nu putem planifica o anumita actiune pe care sa o facem la o ora precisa doar uitandu-ne din cand in cand la ceas. Pentru a usura gestiunea timpului este nevoie de un program care permite setarea de alarme sau pornirea unui cronometru.

Chronometask este o alarma si in acelasi timp un cronometru pentru Windows, care pe langa faptul ca permite personalizarea modului cum vei fi informat la expirarea timpului unei alarme, face posibila si executarea de sarcini precum stingerea, repornirea, delogarea calculatorului si rularea de scripturi sau programe.
Interfata principala a programului contine o zona de afisare a timpului pana la declansarea alarmei sau starea cronometrarii si o zona de operare asupra comenzilor posibile. Controlul aplicatiei se face prin intermediul celor opt butoane, care, luate de la stanga la dreapta, au urmatoarea semnificatie:
  1. Crestere timp alarma: adauga inca un minut la timpul alarmei setate;
  2. Descrestere timp alarma: scade un minut, daca se poate, din timpul alarmei setate;
  3. Manager de actiuni: interfata ce permite setarea actiunilor de realizat atunci cand timpul alarmei ajunge la 00:00:00;
  4. Setare timp: specificarea timpului de la care se incepe alarma;